⁣⁢Road trip în Maroc⁤⁣

Aventura continuă în acest al treilea și ultimul episod al călătoriei noastre în Maroc. După câteva zile intense pe coasta marocană, ne îndreptăm spre deșertul Agafay, la sud de Marrakech.

Înainte de a porni la drum, ne bucurăm de un ultim apus de soare peste golful Imsouane, dar a venit ceasul să ne împachetăm bagajele. Pentru ultima dată, adormim legănați de zgomotul oceanului. Ca în zilele precedente, trezirea este matinală, ne înghițim micul dejun rapid înainte de a ne lua rămas bun de la acest loc minunat.

Pentru a ajunge la destinația finală, drumul este lung. Cu o seară înainte am luat decizia de a urma doar drumuri mici pentru a ne putea bucura de peisaj. În program sunt peste 6 ore de drum, urmând o lungă diagonală ce șerpuiește prin contraforții Atlasului. Pe drum traversăm numeroase sate minuscule, care sunt mereu un pretext pentru o pauză răcoritoare. Ne simțim cu adevărat singuri în mijlocul acestei imensități și râdem de consecințele unei defecțiuni aici.

Pe măsură ce avansăm, ajungem într-o regiune din ce în ce mai aridă. Vegetația lasă loc unor întinderi mari de stânci. Este ora 17 când, în sfârșit, cotim pe ultimul drum spre destinația noastră finală. Vom petrece următoarele două nopți la prietenii noștri de la tabăra Scarabéo, cu care am mai călătorit în timpul unui Vuarnet Day anterior.

Situat la aproximativ patruzeci de kilometri de Marrakech, acest loc oferă o impresie de capăt de lume, cu o vedere impresionantă asupra împrejurimilor. După o primire foarte călduroasă din partea echipei, suntem cu toții nerăbdători să ne descoperim cortul. Tabăra este concepută ca un bivac clasic, unde bucătăria și zonele comune sunt în centrul taberei. În jur, pânze albe gigantice se înalță în mijlocul deșertului și închid un adevărat cocon de căldură și blândețe.

Vincent, proprietarul locului, vine să ne întâlnească seara și ne explică cum a conceput acest proiect pentru a avea cât mai puțin impact ecologic asupra deșertului. Corturile sunt demontate periodic, mâncarea este gătită zilnic cu o singură masă pentru a evita risipa, toate produsele sunt bio, iar decorațiunea este locală.

Noaptea cade rapid peste tabără și fiecare se retrage în cortul său. A doua zi dimineața, ne trezim în zori pentru a admira răsăritul de pe micul deal din spatele nostru. Spectacolul este magnific, tonurile calde ale cerului se potrivesc perfect cu reflexiile violete ale stâncii.

Puțin mai târziu dimineața, avem o întâlnire cu Thomas de la Insider Experience pentru a descoperi deșertul la bordul sidecar-urilor sale Ural. Moștenire din URSS, aceste vehicule sunt făcute să străbată cele mai șerpuite drumuri și să depășească orice tip de obstacol. Deoarece nu sunt ușor de manevrat, inițial luăm loc lângă șoferul nostru dedicat. De la primele accelerări, suntem copleșiți de priveliște, poziționați jos, senzațiile sunt amplificate. În ciuda norului de praf pe care îl ridicăm, ne bucurăm din plin de peisajele din jur. După 20 de minute, ne oprim într-un mic sat abandonat pentru a face câteva fotografii.

Mai departe, pe o pistă lungă, fără risc aparent și după recomandări calde, putem în sfârșit să încercăm să conducem singuri sidecar-urile, iar exercițiul este mai complicat decât pare. „Coșul” schimbă complet punctul de echilibru al vehiculului, ceea ce face pilotajul foarte diferit de cel al unei motociclete. Programul zilei este încărcat, cei doi șoferi preiau rapid comenzile pentru a ne duce la punctul de realimentare. Luăm prânzul la marginea unui lac imens, apoi pornim din nou spre Atlas.

Părăsim praful deșertului pentru serpentinele munților. După câțiva kilometri, ne oprim pentru a urma o potecă. Ajungem la un punct de belvedere de unde putem admira întreaga vale. Contrastul este izbitor între dunele stâncoase lungi și vegetația atât de particulară a munților. Drumul este lung de dimineață, iar liniștea locului ne face foarte bine. Odată vizita încheiată, reluăm drumul spre tabără.

A doua zi, ne trezim încet pentru ultima noastră zi în Maroc. Astăzi, nu avem nimic în program. Am decis să rămânem pe loc și să ne bucurăm de locuri. Un grup pleacă să escaladeze dealul care domină bivacul, sperând să zărească Marrakech în depărtare, în timp ce alții prelungesc momentul în jurul unui ceai fierbinte. După prânz, este timpul să ne îndreptăm spre aeroport, cu regret! Săptămâna petrecută în Maroc ne va lăsa o amintire foarte bună, peisajele, primirea localnicilor și soarele ne-au convins pe toți să revenim de îndată ce se va ivi ocazia.