⁣⁢Portretul ilustratorului Florent Manelli⁤⁣

Am profitat de revenirea vremii frumoase pentru a-l întâlni pe Florent Manelli, un ilustrator parizian cu un imaginar pop și colorat. Acest Vuarnet Day este, așadar, ocazia pentru noi de a vă face să descoperiți acest artist talentat, revenind asupra genezei proiectului său, a nevoii sale neîncetate de a desena și a fascinației sale pentru portret.

⁣⁢Credit foto: Vincent Perraud⁤⁣

Salut, Florent, pentru început și pentru cei care nu te cunosc încă, te poți prezenta?

Salut, Tom, am 27 de ani, m-am născut la Perpignan și locuiesc la Paris de 8 ani. Lucrez în comunicare și, pe lângă asta, sunt ilustrator.

Cum ai fost introdus în desen și ilustrație și de ce ai preferat acest mod de exprimare în locul altuia?

⁣⁢Am iubit mereu să desenez, să creez, să schițez. Primele mele cursuri de desen le-am urmat de la vârsta de 6 ani: foi mari acopereau pereții sălii de clasă unde eram și puteam desena ce voiam cu mediile mele de creație preferate. Acestea au fost primele mele bucurii creative, acea primă senzație de libertate pe hârtie, mirosurile, atingerea și mai ales senzația de a fi într-o bulă pentru un moment. ⁤⁣

⁣⁢ Am și o memorie mai vizuală decât auditivă: imaginile mă vorbesc mai mult decât cuvintele, un tablou mai mult decât un poem, un film mai mult decât o carte. Am practicat multe discipline artistice și, în mod ciudat, m-am refuzat mult timp să practic desenul pe măsură ce creșteam. Consideram că nu am nimic de spus prin acest mijloc.⁤⁣

Dacă nu mă înșel, ai avut un adevărat declic atunci când ai petrecut 6 luni în Montreal?

⁣⁢Într-adevăr, în timpul unui sejur de 6 luni la Montreal în 2013, ilustrația mi-a „căzut” în brațe. Locuiam în acea perioadă într-un loft cu alte 4 persoane, printre care o cântăreață, Elena, care a devenit o prietenă foarte apropiată astăzi. Într-o seară, am început să discutăm despre muzică, despre arte în general, dar mai ales despre acea libertate de a crea specifică Montrealului, unde oricine are o idee, un concept creativ, poate să-și lanseze proiectul fără să i se ceară dacă are o pregătire pentru asta, dacă a studiat cutare sau cutare lucru. ⁤⁣

⁣⁢ Această discuție a fost un adevărat declic și am început să desenez enorm, ca o nevoie și un sentiment că am sufocat asta prea mult timp. Am continuat, stilul meu a evoluat în decursul lunilor, am avut prima expoziție în loftul în care locuiam cu câteva zile înainte de a părăsi Montreal, iar energia pe care mi-a dat-o acel oraș am adus-o în bagajele mele în Franța.⁤⁣

Ce importanță acorzi călătoriilor? Plecării în descoperirea unor locuri noi, a unor culturi noi?

⁣⁢Montreal mi-a oferit mult mai mult decât orice alt oraș în care am putut locui. Mi-a dat acel gust de libertate de care aveam nevoie pentru a mă dedica pe deplin artei mele, vieții mele, pentru a căpăta încredere, pentru a mă asculta și a mă descoperi. ⁤⁣

⁣⁢ Călătoriile sunt momente de „confort necesar” pentru mine. Sunt mai degrabă o persoană anxioasă, îmi place să am reperele și obiceiurile mele, dar știu că doar călătorind, descoperind noi culturi, ne schimbăm, ne deschidem lumii, celorlalți și nouă înșine. Fiecare călătorie din viața mea a adus ceva nou stilului meu fără a-l transforma complet.⁤⁣

Portretele sunt extrem de prezente în munca ta, poți să ne vorbești despre această obsesie?

⁣⁢Chipul mă fascinează. Suntem cu toții diferiți, fiecare dintre trăsăturile noastre ne face unici și diversitatea chipurilor mă subjugă. Chipul nostru ne definește ca persoană chiar dacă este doar o înveliș, este ceea ce ne diferențiază, dintr-un punct de vedere pur vizual, de ceilalți. Eu, care sunt un fervent apărător al diferenței și al acceptării acestei diferențe, portretul este un subiect ideal pentru asta.⁤⁣

⁣⁢ Îmi plac și „fețele accidentate”, chipurile mai puțin comune, sunt mai interesante de desenat pentru că nu sunt simetrice și ies din normele cu care suntem obișnuiți și pe care le vedem în media și publicitate. Probabil că această diferență îmi place. Rossy de Palma sau Rick Owens au chipuri pe care le-aș putea scruta minute în șir.⁤⁣

De altfel, care sunt artiștii sau curentele artistice care te inspiră cel mai mult?

În ceea ce privește influențele mele, sunt un mare fan al lui Andy Warhol. Lucrările sale au fost o adevărată lovitură de fulger vizuală pe la 13-14 ani. M-a determinat ulterior să mă interesez, mai general, de Pop Art, apoi de alte curente precum suprarealismul, realismul, cubismul. Și de alți artiști vizuali precum Keith Haring, Basquiat, Frida Kahlo, David Hockney, Jean Cocteau, etc. Relația sa cu arta vizuală este incredibilă, la fel ca și misterul personajului pe care și l-a creat. Există și o întreagă gașcă de ilustratori pe Instagram care mă inspiră, de la Ricardo Cavolo, la Carla Fuentes, fără a-l uita pe Luke Edward Hall și Inès Longevial.

Ce proiecte ai în prezent? Și unde poate fi văzută munca ta?

⁣⁢Particip la o expoziție colectivă la galeria Vitrine 65 (Paris 3e) în perioada 10-20 mai. De asemenea, lucrez de ceva timp la o serie de portrete pe care aș dori să le fac despre militanții mișcării LGBT și, de ce nu, să le expun. Sunt în proces de a citi cărți pe subiect și de a-mi crea o bază de imagini. Cred că va fi gata pentru toamnă. În ceea ce privește munca mea, o poți găsi pe Instagram sau pe site-ul meu web.⁤⁣

În final, o ultimă întrebare, ne poți oferi viziunea ta asupra unui Vuarnet Day?

Într-o dimineață de iarnă însorită, rece și uscată. Beau o cafea ascultând-o pe Amy Winehouse și caut fețe de desenat pe internet. Apoi ies din casă să iau aer și să cumpăr materiale de desen. Mintea îmi este plină de idei și îmi termin ziua la o masă bună, bând vin roșu cu prietenii mei!