⁣⁢Christian Clot, Explorator al timpurilor moderne⁤⁣

Christian Clot este explorator de peste 20 de ani. El călătorește în jurul lumii în slujba științei. Specialitatea sa? Expedițiile în medii ostile. În 2016, se lansează într-o nouă aventură, ADAPTATION — 4×30 zile. Obiectivul său este să traverseze succesiv cele 4 medii cele mai extreme de pe planetă pentru a studia mai bine capacitățile de adaptare ale corpului uman. Este cu plăcere că participăm la această aventură, oferindu-i cea mai bună protecție solară posibilă. Am profitat de întoarcerea sa din Patagonia pentru a-l întâlni și a-i pune câteva întrebări.

Credit Foto: Les Zeppelins

Bună ziua, Christian, pentru cei care nu te cunosc, te poți prezenta în câteva cuvinte?

Christian Clot, 44 de ani, de peste 20 de ani duc expediții în diverse locuri de pe planetă, având de fiecare dată o întrebare științifică în spate. Poate fi de ordin geografic sau fizic, de exemplu în glaciologie, sau mai degrabă orientată în jurul întrebării umane, cum ar fi etnologia sau antropologia. Dar de aproximativ zece ani, îmi dedic toate expedițiile cercetării și înțelegerii adaptării omului în medii ostile.

Te-ai pregătit pentru o carieră de actor? Cum ai devenit aventurier?

De fapt, este invers. Când eram mic, voiam să devin explorator, era o dorință reală. Îmi plăcea să-mi petrec timpul în pădure, în mijlocul naturii. Apoi, mergând la școală, ni se spunea că exploratorul nu este o meserie, că astăzi știam deja totul și că, prin urmare, nu mai era nimic de explorat. M-am orientat deci spre o altă meserie, cea de actor, care mi se părea destul de faină și care îmi permitea să-mi satisfac pasiunile de cercetare și descoperire. Câțiva ani mai târziu, făcând turul Nepalului pe jos, am întâlnit populații foarte izolate care nu mai văzuseră niciodată oameni albi. A fost un adevărat declic. Mi-am dat seama că mai existau zone de descoperit, așa că mi-am abandonat cariera de actor pentru a redeveni ceea ce făceam când eram copil, adică să explorez.

Înainte de a pleca în expediție, urmezi o pregătire specială pentru a te aclimatiza la mediul tău viitor?

Da, mă pregătesc serios. Să vrei să fii explorator este un lucru, dar să devii cu adevărat este altul. La nivel de condiție fizică, am făcut mereu mult munte, deci eram destul de pregătit din acest punct de vedere. Apoi a trebuit să merg în toate tipurile de terenuri, deșert, munte, păduri sau mare pentru a învăța din aceste medii, pentru a încerca să le stăpânesc pe cât posibil. Apoi, la nivel de cunoștințe, a trebuit să reiau multe studii pe care nu le făcusem cu adevărat sau pe care le ascultasem prost la școală (râde). Am urmat cursuri de limbi străine, geografie, fizică, apoi le-am completat cu cunoștințe în neuroștiințe și fiziologie, indispensabile pentru expedițiile mele.

Recent, ai început o nouă aventură în solitare, Adaptation 4X30 zile, ne poți vorbi despre ea?

Așa cum ți-am spus, de aproximativ zece ani lucrez la rezistența omului în fața unei situații de criză. Am lucrat mult pe aspectul psihologic, dar îmi lipsea un aspect fundamental: să știu cum creierul uman este capabil să se adapteze la aceste situații. În 2014, am decis deci să organizez această expediție pentru a efectua noi cercetări. Obiectivul este să înțelegem cum sistemul cognitiv se va adapta în fața situațiilor extreme, să studiem transformarea creierului și a corpului uman în aceste momente dificile. Am imaginat deci această expediție care are scopul de a merge în cele patru medii cele mai extreme de pe planetă. Principiul este de a staționa de fiecare dată 30 de zile pentru a avea timp să observăm o evoluție în comportamentul corpului și al minții.

Și dacă nu mă înșel, urmezi un itinerar?

Există două motive pentru itinerar. Primul este ideea că, dacă m-aș instala într-un loc, aș putea crea o structură care mi-ar permite să „trăiesc mai bine”, și nu este exact ceea ce căutăm. Deplasându-mă, sunt obligat să mă pun mereu la îndoială. Apoi, există un al doilea motiv: oamenii de știință cu care lucrez și eu suntem de acord că noțiunea de motivație este foarte importantă pentru a te adapta la o nouă situație. Trebuie să găsești un motiv pentru a te adapta și, undeva, a avea un scop, un traseu, o mișcare este o mare sursă de motivație.

Prima ta expediție a avut loc în deșertul iranian Dasht-e Lut, cu temperaturi apropiate de 60°C, ne poți spune câteva cuvinte despre această călătorie?

Din punct de vedere științific, este încă prea devreme pentru a trage concluzii, deoarece sunt întotdeauna analize pe termen lung. Avem nevoie și de elemente de comparație, deci avem nevoie de datele pe care le voi obține în celelalte medii. Dar, spunând asta, ceea ce este interesant într-un loc precum Dasht-e Lut, un deșert relativ plat și regulat, este că există variații foarte precise pe parcursul unei zile: puțină răcoare dimineața, o creștere extremă a temperaturii pe parcursul zilei, apoi o acalmie seara, cu nopți relativ răcoroase, în jur de 25°C. Acest lucru permite omului să aibă o adaptare relativ rapidă, deoarece își poate stabili obiective pe termen scurt. Dacă ne simțim foarte rău pentru o anumită perioadă, în special la mijlocul zilei, știm că asta se va termina în câteva ore, deci ne putem proiecta. În timp ce într-un mediu precum Patagonia, unde totul este mereu în schimbare, nu te poți proiecta în același mod.

⁣⁢Ai fost întrerupt după 20 de zile de serviciile secrete iraniene, îți imaginez surpriza când i-ai văzut apărând?
Da, Dasht-E Lut este situat la granița iraniană și pakistano-afgană, iar când eram acolo, din păcate, a existat o activitate intensă a talibanilor între aceste două țări, în zona în care mă aflam. Unii au încercat să traverseze Iranul pentru a ajunge în Siria. Pentru asta, au vrut să traverseze deșertul cu Jeep-ul, iar autoritățile iraniene, probabil din întâmplare, m-au interceptat. Am fost obligat să întrerup expediția ca măsură de siguranță, pentru a evita să am o întâlnire neplăcută.⁤⁣

Tocmai ai terminat a doua expediție în inima Patagoniei, unul dintre puținele locuri unde umiditatea poate fi ridicată și temperaturile negative, cum s-a desfășurat? A fost mai dificil decât Iranul?

Într-adevăr, acest mediu s-a dovedit a fi mai complicat decât deșertul. Vârfurile extreme sunt puțin mai puțin violente, dar există acea faimoasă neregulă a climatului, foarte greu de gestionat, mai ales în caiac. Condițiile de navigație erau foarte incerte. Puteam pleca dimineața pe vreme destul de calmă și în câteva minute se ridicau vânturi foarte puternice. Suntem obligați să raționăm în prezent și asta creează o mare dificultate în adaptarea umană. În special pentru noi, occidentalii, care avem o tendință puternică de a vrea mereu să ne proiectăm pe termen lung. Aici, trebuie să reînvățăm să acceptăm că suntem doar un element printre aceste universuri nemăsurate și asta necesită să funcționăm la capacitate maximă permanent.

Deci, în opinia ta, acesta este mediul care riscă să fie cel mai solicitant în care vei evolua?

Nu știu dacă va fi cel mai solicitant, în orice caz, este cel care cognitiv este cel mai obositor. Trebuie să fii mereu atent și deci mereu în suprasolicitare, în timp ce în alte medii poți uneori să scazi ritmul. Dar va fi interesant de comparat cu Amazonia. Dacă climatul este relativ stabil în acest mediu, va trebui să facem față unei faune și flore mult mai ostile, ceea ce poate crea o anumită tensiune care va fi interesant de studiat.

Ce tip de date colectezi pe teren? Cum procedezi?

Există trei tipuri diferite de date. Există date obiective cu aparate care măsoară, de exemplu, activitatea mea cardiacă, activitatea mea fiziologică sau cognitivă. Apoi, o a doua categorie de lucrări care se aseamănă cu chestionare legate de ceea ce trăiesc în mediu. Cum simt lucrurile pe loc? Apoi, există un al treilea tip de date care vor fi date fizice ale terenului, cum ar fi vremea. Combinând toate aceste date și cu ajutorul diferiților cercetători și laboratoare care participă la aventură, vom face corelații între toate aceste elemente.

În ciuda dificultății acestor expediții, trebuie să traversezi peisaje magnifice, ai timp să te bucuri de ele? Este un mod de a te consola sau lupta pentru supraviețuire nu lasă timp să te gândești la asta?

⁣⁢Dimpotrivă, aici rezidă toată forța extremului. În contextul mediilor pe care le traversez, există și multă frumusețe și uimire. Aceasta este, de asemenea, una dintre forțele adaptării, atunci când devii din nou capabil să te minunezi de locuri. Adică, la început, de cele mai multe ori, violența acestor medii și impactul lor creează mai degrabă un sentiment negativ, greu ne place. Și unul dintre indicatorii adaptării este atunci când începem din nou să privim aceste medii așa cum sunt ele. Medii magnifice, absolut neumanizate, o natură în stare brută, fără nicio modificare.⁤⁣

⁣⁢Suntem foarte mândri că ai ales Vuarnet să te însoțească în aceste expediții, care este aprecierea ta asupra produselor noastre? Au rezistat la temperaturi extreme?⁤⁣

⁣⁢Sunt, de asemenea, foarte bucuros că mă pot baza pe Vuarnet pentru a mă însoți. Este un echipament care m-a surprins plăcut, în special în deșert. Au fost mai multe furtuni violente cu proiecții de pietre și, o dată, una m-a lovit direct în față, la nivelul ochilor. A lovit violent ochelarii, dar fără să se spargă. S-au crăpat ușor, dar asta mi-a salvat ochiul, ceea ce nu e puțin lucru! Puteam să-i port și când era foarte cald, un punct foarte pozitiv. Dacă i-am purtat puțin mai puțin în Patagonia, a fost totuși o zi cu soare frumos. Zilnic, se dovedesc a fi ochelari foarte plăcuți și ușor de purtat, care sunt ușori și au o bună fixare.⁤⁣

⁣⁢În final, ne poți oferi viziunea ta asupra unui Vuarnet Day?⁤⁣

Sunt atât de multe. Dar ar fi, potențial, în vârful unui munte frumos care să domine restul masivului. Ideal ar fi Cordiliera Anzilor, pentru că adesea avem peisaje foarte variate. Într-adevăr, din vârful acestor munți, poți vedea platouri mari, păduri și diverse alte medii. Așadar, ai impresia că poți observa întreaga lume dintr-o singură privire.